"Iubirea adevărată înfruntă lumea, e generoasă şi mândră. Nicio plăcere în iubire nu se poate compara cu afişarea ei în faţa oamenilor. Numai iubirea vinovată se ascunde."

“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.”

"Dacă există în lumea aceasta un om care s-o ştie, eu sunt acela: pentru a iubi pe cineva, ori pentru a fi iubit, nu e nevoie de nicio rânduială socială. Mai ştiu că dragostea adevărată este ca o lumină care dă strălucire la tot ce e in jur. Dragostea nu este un obiect, nicio podoabă de aur pe care s-o smulgi cuiva pentru a o dărui altcuiva. Şi mai ştiu că, atunci când iubeşti pe cineva cu sinceritate, atunci tot ce e legat de aceasta persoană îţi devine drag.

"Nu prin îngeri au intrat lacrimile în lume, dar fără ei nu ştiam că plângem din regretul Paradisului."

"Si aveam o zi nasoala...cand te-am vazut pasind pe-o scara...si ai scos din buzunar tot soarele de-afara...

Mi-am varsat fericirea pe un cer alb

Multi m.au indemnat sa scriu mai vesel ,cu o rezonanta nu tocmai melancolica . Iata ,nu ma costa nimic sa incerc . Fiecare lucru are un inceput si un sfarsit .Gata cu introducerea ,descuie.ti inima si asigura.te ca esti singur in camera . Doar tu, inima si gandurile tale toate…

Pe un glob de cristal ,e ziua in care incerc sa imi las sufletul sa zboare , catre tine,catre un suflet care e dispus sa il accepte sau daca nu, lasa.l se se inalte spre cer. . Pe o panza descusuta ,presar praf de stele “magic” ,imi descos pimul sarut de pe buze si il asez usor pe panza alba ,rescolesc in amintiri si le aleg pe cele mai frumoase ,aivea copil ,zambete si cristale infinite… Presar prima incurajare ,prima ambitie ,prima victorie si primul "te iubesc" din adancul inimii. Ultimul pas ,imi promit mie insami ,ca nu am sa mai dau, nicioata cu piciorul in soare si ca atunci cat imi voi ingheta amintirile, sa fiu constienta ca imi voi pierde sufletul definitiv. Sting lumina si accept ca sunt fericita. Macar pentru o noapte “cerul alb”,un infinit de libertate , pe care mi.am varsat fericirea ,sufletul , ca sa il pot simti.Nu gasesc urma indoielii ,nu si.a pierdut.o pentru ca nu exista ! E sufletul meu acolo si nimeni nu poate intra . Traiesc cu chipurile persoanelor pe care le.am iubit ,le iubesc si le voi iubi intotdeauna . Am invatat sa imi creez fericirea singura si nimic nu ma mai poate impiedica , orice ar fi ! Nu te lasa purtat de zambete mecanice ,de masti colorate care mai decare ,sa iti disturbe caracterul si pe tine .

Fii tu si lasa.te condus de inima ta . Fii tu acolo unde e nevoie de tine .Fii tu fericirea pe care ti.o doaresti in viata ta ,pentru ca cea mai depret comoara ,nu.i nici argint ,nici aur ,nici diamant,nu poti s.o cantaresti ,ci doar s-o pretuiesti ,si cu a ta inima e bine s.o pazesti ,caci totu.n lumea asta ofileste si doar prietenia ,ea adevarata, inflorste!

Octavian Goga – O lacrimă

De-ar fi să-ţi împărţeşti odată

Tu bogăţiile ce ai,

Din toate darurile tale

Ţi-aş cere-o lacrimă să-mi dai.

Mi-ai da atunci un strop de suflet,

Ce din adâncuri îmi răsare,

Căci numai din adâncul mării

Se pescuiesc mărgăritare…

Promiti sa nu incui usa?

Invata-ma cu ce sa incep , as vrea sa fiu o primavara mereu ,sa –ti infloresc intotdeauna daca ma vei mai avea, ca sa te bucuri .As vrea sa fiu o bucata din cerul tau imens si plin de stele . Nu mi-as dori sa fiu in sufletul tau pentru ca,poate nu mi-ai da voie, dar macar lasa-ma sa.ti stau la usa si nu ma alunga ,poate vreodata vei avea nevoie de un zambet . Atunci sa n-apelezi la nimeni ,fiindca zambetul meu mereu va fi ,si lumina ochilor tai il vor incanta vesnic . Nu cumpara bucati de zambete ,nu arunca banii pe geam ca mai apoi sa realizezi ca pe acele zambete, erau cladite imagini false ,oameni. Si daca vrei sa ma alungi de la usa sufletului tau ,fa-o pentru ca esti convins ca nu –ti voi fi de folos .

Iti mai amintesti “Ştiam că voi fi veşnic acolo, lângă tine. Cel puţin în gândul tău. ”; “.Mereu te urmaream.Cum reacţionai, ce făceai, cu ce te îmbrăcai, cum şi cui zâmbeai. Şi iar nu înţelegeam de ce. Dar ştiam că oricum ai fi privit şi oricui i-ai fi zâmbit, mă iubeai. “. Sti, uneori,in sufletul oamenilor se produce o schimbare odata cu trecerea irevesribila a timpului..Astfel. Si in sufletul meu s-a produs o scanteie. In momentul ala te-am vazut asa cum trebuia sa te vad demult,dar nu puteam.

Mă temeam că era prea târziu şi oricât de mult mă iubeai, poate,nu ma mai puteai ierta.Tu m-ai invatat , pentru că nu ştiam că adevărata dragoste ştie să ierte inimaginabil de mult.

Potriveste-ti sufletul meu

M-am dezbrăcat de mine ca de o haină veche,mi-am pus sufletul pe piatră şi te-am rugat doar sa ma iubesti.

Te-am lasat sa rupi din el cat ai vrut si cer, si vise , si copilarie, sa-l intorci pe toate fetele,sa-l desfaci de vise, de albastru,de fragmente de stele de care habar nu ai avea ca exista-n mine.Te-am lasat sa ti-l potrivesti.Cand din el au mai ramas doar cifrele romane din timpul care mi se scurge prin vene.Te-am rugat sa lasi vara sa iasa din temnita pumnilor tai.Tu ai plecat cu vara cu tot si mi.ai luat si amintirile cu tine .Acum mai am doar fragmente neclare si stalucitoare ,da’ nu-i nimic,trec si fara suflet peste asta .Am ramas in genunchi ,langă o umbra ,cautandu-ma si iti scriu numele pe –o foaie, amintire . Ai ramas simbol al iubirii perfecte.M-ai citit cand nimeni n-a putut, nici macar eu,mi-ai zambit cand nimeni nu-mi era alaturi,m-ai ridicat atunci cand toti ma doborau si cand aveam cea mai are nevoie de tine . Mi-ai vazut mainile manjite de vise si mi-ai zis ca am ceva cu tristetea si dragostea…

Inca n-am inteles de ce ma uitam la stele, apoi la tine si imi ziceam "priveste-l, caci s-ar putea sa nu-l mai vezi niciodata”. Incercam doar, sa-mi dezleg sufletul …

Toamna,nicio dorinta...

S-a dus. Pana si ultimele clipe de fericire s-au evaporat odata cu venirea toamnei. Culoarea aramie s-a instalat, aducand cu ea un nou sentiment: melancolie, nostalgie, tristete.
N-a mai ramas nimic. Acum soarele a fost ascuns de norii cenusii, precum si ecourile rasetelor noastre, care par a se indeparta din ce in ce mai mult. S-a terminat. Basmul care odata parea nesfarsit are pana la urma un final trist. Nu mai sunt copii. Nu mai e soare. Sunt ploi, nori, si vant. Lumea e rea. Nimeni nu mai rade. Ne-am transformat cu totii in umbrele a ce am fost odata, mai confuzi si mai schimbati ca niciodata. Odata cu plecarea verii s-au dus si sentimentele. Iubirea. Fericirea absoluta. Extazul. Amurgurile. Marea. Valurile. Stelele. Nisipul. Au disparut toate. Si acum ma gasesc aici, singura, pe drumul asta gol. Nu mai e nimic. E ca si cum viata m-a parasit. A parasit lumea. Copacii sunt si ei goi. Mai cade cateodata o frunza stinghera, asemenea lacrimilor ce-mi curg siroaie.
De ce ai plecat,vara? De-as fi stiut... as fi facut orice pentru inca o zi. Una singura. O clipa. O secunda. De ce m-ai lasat prada toamnei asteia, care pare se scoata tot sufletul din mine, lasandu-ma goala pe interior? Fara niciun sentiment. Nicio dorinta. Nimic. Vid. Gol. Nu mai vreau sa continui asa. Am nevoie de o scapare, dar niciun drum nu duce spre destinatia mea.
Te rog, toamna, mai da-mi o sansa. Adu inapoi viata dinauntrul meu. Macar o zi.

Mai da-mi o clipa de fericire.

Accident aviatic in suflet,tată

Un soare imi transpune infinitul sub pleoape,si eternitatea cerului imi face cu ochiul. Acum nu mai am nimic de pierdut. Creatorii de cer nu mi-au spus ca nu mai am putere sa il privesc .Ma uit spre el si mi-as dor sa am putearea sa il admir.Dar atunci nu gasesc nici un motiv sa ridic capul sus, si il las plecat, doborat nu de ceea ce ar fi putut sa il doboare, ci de lipsa a ceea ce ar fi putut sa il sustina. Imi cer dreptul de a plange non-existenta ta. Imi cer dreptul de a ma uita in sus, spre cer, fara sa intampin fiecare nor - pentru ca tu ai fi acolo sa imi arati drumul catre albastrul nesfarsitului,drumul spre fericire ,tata…Poate ca e mai bine ca nu ne-am mai intalnit. Acum, singura, as sta sa incerc sa desfac lacatele portilor ce ma opresc sa ma uit in sus, stiind ca tu ai stiut sa faci asta. Stiind ca tu ai putut face asta. E ca si cum cu greu as mai vedea cerul, uneori. Atunci cand as avea nevoie. Traiesc cu iluzia eventualei tale existente. Traiesc cu iluzia ca tu ma cauti la randul tau.. Si ca in momentul in care ne vom gasi vom sti unul de altul - vom sti cine suntem, si unde ne este locul,dar va fi prea tarziu,iar eu nu voi mai vrea sa stiu nimic de tine. Nimic pe aceasta lume nu mai e nobil. Lacrima aceea,din tine, o vei lasa sa cada, sau o vei simti uscandu-se in interiorul tau. Lacrima mea a disparut de multa vreme. Nu imi mai amintesc cand. Imi amintesc doar ca incercam sa ma uit in sus, catre cer, si am pierdut-o. Multa vreme am urmarit-o cu mult regret, dorind ca lacrima insasi sa se intoarca. Macar lacrima, pentru ca atunci mi-as fi gasit sufletul si pe tine. Uneori mi-e teama sa privesc catre cer, pentru ca atunci lacrima s-ar putea intoarce. Si ar putea durea din nou. Mi-as gasi sufletul. Si l-as gasi asa cum l-am lasat, suferind. Refuz sa imi plec ratiunea in fata unei patetice sperante care nu are ecou in sufletul tau. Nu pot accepta mila. Nu pot accepta vindecarea. Ranile, odata facute, vreau sa le sterg. Iar cand ma uit in sus, catre cer, nu va mai fi loc de o alta rana, iar cele vechi vor durea ca inainte. Iar cand iti vei aminti de mine,tată…va fi prea tarziu pentru ca eu nu voi mai fi . Iar intr-o zi ,vei avea si tu acel accident aviatic din suflet pe care l-am avut si eu si vei simti ce am simtit si eu atat de mult timp…

Revolutie in neant

Ochii imi fug repede aidoma unor fulgere prin sticla ferestrei si usor raze de minciuna ma orbesc.Dincolo de buzele reci,un aer caldut si umed impanzeste centimetri patrati din geam,aburindu-i.Nu mai avem nimic … Infuzia de placere se strecoara prin geam si nepasarea provoaca un sunet abominabil.

E timpul sa observ, sa analizez,sa cunosc oamenii asa cum sunt si sa imi dau seama unde gresesc si unde ar trebui sa repar greselile,sa astup regretele si sa privesc dincolo de soare, sa iau totul pas cu pas. Afara ,toti se grabesc, totul e mai grabit, e nebunie, e ca o revolutie a amintirilor.In fiecare zi un om arunca o grenada peste intreaga lume iar tu ,omule simti ca inima ta nu mai rezista ,se zguduie si te implora sa o lasi sa plece . Amintiri ca flori de nisip, sau ca niste ziare vechi zboara neincetat! Fug,se ciocnesc,revin,pleaca,raman. Si in fiecare amintire e o poveste. O poveste frumoasa,trista,haioasa, cu momente remarcabile, cu peripetii si clipe de neuitat. Si in fiecare poveste este un vis. Un vis zambaret sau spulberat de guri rele,de informatii false,de uitari.. uitari neplatite ca facturile . Si in fiecare vis e o lume. O lume ciudata sau sinistra sau frumoasa sau exact cum vrea fiecare..plina de spiridusi sau presedinti sau fete strengare sau flori sau inimioare verzi. Si in fiecare lume e o amintire.. Norii sunt conturati cu zambete cinice,pe care soarele le sterge usor cu firmituri de vise ce se lovesc de oameni..fiecare om primeste cate un vis pe care-l poarta zi de zi,il uita in podul inimii,iar cand se plictiseste,il scoate si..viseaza.

La capatul lumii sta cineva..sta pe un scaun de lemn necrozat si prinde amintirile intr-o plasa pe care o leaga strans. Le inghesuie acolo si face apoi cate un pachetel pentru fiecare. Le trimite pe calea sufletului si a mintii inapoi,asa cum sunt ele,prafuite.Nu uita ca aceea fiinta te iubeste si te va ajuta mereu daca vei avea incredere!... Intuneric,neant,inclusiv acolo a patruns durerea,au patruns sentimentele de regret.totul evoluand in ura si dispret. Inima tuturor bataliilor,revolutiilor care inca mai au loc inauntrul nostru.Revolutii care si-au urmat calea spre neant. O revolutie de zambete,culori,vise,pasi,sunete si amintiri ..toate astea intr-o lume colorata cu nepasare,in care fiecare zi e un pas,un centimetru in plus pe scara vietii.

Musca din soare !

Uite acolo e soarele,il vezi? Nu ,pentru ca e chiar in palma ta .De data asta ,nu mai ninge cu soare pentru ca sufletul tau radiaza de fericire.Razele bete si galbene ale acestei mingi de foc, iti lumineaza calea spre un paradis .Nu e timp de pierdut acum ca tocmai ai scapat de suferinta,bucura-te si nu lasa nici o clipa sa iti scape .Traieste,iubeste ,viseaza ! Iti curge o lacrima? De ce? De amintiri ? O lacrima o poti sterge dar o amintire nicodata! Fi fericit copile ,ploua cu soare peste sufletul tau . Cufunda-te in paradisul verde alaturi de ingeri si fericirea ta din vazduh ,se va presara peste lume,vor fi oameni darnici,fericiti,buni cu putearea de a spune cu adevarat”Sunt mandru de cine sunt!” Hai, nu mai plange copile, cuprinde vata de pe cerul albastru ca un infinit,sterge-ti lacrima si zambeste ! Invata sa uiti,clepsidra vietii tale s-a scurs cu o suferinta exorbitanta in praf…Si deci acum daca ai mai avea doar o clipa din viata ta trecuta,care ar fi ultimele tale cuvinte…” Nu e nevoie sa ma intelegi omule ,iubeste-ma doar…”

A part of me

Doorway to my dreams

O zână. Un paradis pierdut

Eram un copil cu zâmbetul de ciocolată. În priviri licărea fericirea şi munţi de zâmbete se ascundeau în mine. Ştiam că nu se va sfârşi vreodată visul meu, dar îmi lipsea o parte importantă.Zâna mea! O iubeam atât de mult şi visam mereu la ea ca la cea mai dragă fiintă omeneasca. Eram parte din ea ,o beatitudine parcă scursă dintr-un rai . Agoniseam iubire din ce in ce mai mult pentru a o darui ei.Asteptam parcă să vină o zi în care să mă strânga în braţe ,cea care mi-a dat viată. Agodeam la ziua în care am să îi spun cât de mult o iubesc …

Astăzi,te-aş îmbraţisa zână ,dar trupul meu e prea gol şi e prea frig în mine s-adorm visând corăbii pe mări întinse de nesfărsit,te-aş îmbraţişa să simţi cum urlă-n mine dorul de refulări stinghere ,rupte dintr-un cer întreg,dar astăzi nu mai pot . Astăzi trăiesc cu acea zână, pe care odată o divinizam şi o iubeam nespus.

Te-aş îmbrăţişa, mamă,cu norii din mine ce plâng,ca tu să simţi că acolo mi-e cerul întreg şi cenuşiu,o lume surdă de pustiu în care am trait făr-a şti nimic de tine . Îmi pare atât de rău,speranţe deşarte mi-am facut despre un chip perfect, ca astăzi ,tot ce-am visat să fie un paradis pierdut...Te-am aşteptat ani la rând visând în prag, ca tu, defapt să fii astăzi o umbră.

Ierarhie

Ieri,am intalint un copil.I se impleteau in zambet, raze de soare.Minunea din ochii sai prevestea iubire.O iubire sincera ,de copil! L-am intalnit intr-o biserica parasita,unde se rugau cu mult timp in urma evreii. Stiam ca acel copil nu e unul obisnuit ,ci unul cu totul distinct.Parul sau imbraca scoarta copacilor ,ochii caprui reflectand amintiri efemere,ii pot aseama chiar cu doua oglinzi crapate din care curg cioburi de sticla,asemenea unor astre ceresti . Acest copil s-a nascut in rasete ale ingerilor din par ce aleargau si se plimbau prin sprancene.Buzele erau rosii,arse parca din placere iar cand zambea ,ma umpleam de dor,de dorul anilor in care si eu am fost asemeni …Era impreuna cu tatal sau,si ii punea o multime de intrebari despre istorie,am observat ca aceasta era pasiunea lui. Tatal sau nu avea timp de el ,era prea ocupat ca sa ii ofere un strop de atentie fiului ,care era tot mai dornic sa afle lucruri noi. Si nimeni nu ii oferea interes. Intamplarea a facut ca noi sa ne intalnim la acelasi eveniment,o lansare de carte a unei femei. Am fost cu totul impresionata cand l-am privit pe acest copil.Am fost uimita la gesturile sale ,la entuziasmul sau,pe care mi-l transmitea si mai ales, la vocabularul sau foarte dezvoltat. Baiatul parea sa stie mai multe lucruri decat ma asteptam si vroia sa afle si mai multe ,dar nimeni nu-i oferea posibilitatea.Asa se intampla cu generatia noastra,cerem atentie,dragoste parintilor ,iar in cele mai multe cazuri acestia ne ignora,pana cand copii cresc si parintii regreta anii pierduti in care copii “strigau dupa ajutor si atentie”.Astfel, evenimentul a luat sfarsit ,copilul a dorit sa ceara un autograf de la femeia care si-a lansat cartea.Tatal sau nu a fost de acord iar baiatu il tragea de maneca.Cand a vazut ca nu are nici o sansa in a-l convige pe tatal sau ,a renuntat zicand cu deziluzie “ierarhie”..

Si am deschis o vara..

M-am invelit in nopti de vara cu vise.Ei bine acele vise s-au spulberat,si stii unde? Intr-o gaura mare din tine. Nu le mai pot lua inapoi si uite, ca sa iti demonstrez, ca daca tu ai deschis o gaura in tine ,prin care sa intre visele mele ,ce le tes cu multa dragoste,am deschis si eu o vara. Mi-a fost greu pentru ca nu am vrut sa aibe vise dar nu se putea asa ca am inventat propria mea vara ,cu prieteni langa foc ,cu sunetul marii care aluneca pe valurile sale ,cu o umbra fada care sa alunge intunericul si sa aduca soarele. A fost greu sa fac asta ,o vara cu povesti ,pe care sa nu le uiti vreodata. Stiam ca nu se va implini si nu ,nu vroiam vise pentru ca din nou intrau in gaura aia mare din tine! Si am creeat un copil. Daca ai sti cate sperante isi facea ,vroia sa pluteasca pe mari de placeri.Sa fie iubit,dorit.Sa pluteasca pe stoluri de fluturi albastii,Fiecare aducand o bucurie,o placere,o clipa dar doar una in care sa creada ca soarele exista. Dar stolul acela s-a imprastiat de vant,de vantul rece si atunci copilul a spus unuia dintre fluturii din stol:”Te rog,mai stai cu mine fluturas gingas,Inca o clipa de vis..” Era tare frig deja pe plaja goala, pe care am creeat-o,nu era nici o barcuta pe mal cu care sa se joace. Copilul privea in fiecare zi intinsul dintre mare si soare .Soarele pe care defapt nu il simtea,era ca si o fotografie ,ii amintea ca acel soare l-a facut fericit odata..Si asta e vara pe care deja am aruncat-o in mare,un amurg de vise spre care am urcat..

Si mi-e dor...

Mi-e dor de casa bunicilor ,de visinul din fata blocului in care ne uracam si care statea sa cada sub greutatea visinelor carnoase si dulci. Parca imi ploua in gura cand ma gandesc la gustul lor dulce-amarui. Departarea parca te sperie,si poti sa te pierzi prin lanul acela de grau de la Gheraiesti,dar stii ca undeva la capat ,fie ca o iei la stanga ,fie inainte ,dai de Siret. Apa aia verde si serpuitoare care isi face drum printre lanuri . Padurile de stejari au fost martorii prieteniilor varatice ,cand iti bagai picioarele in apa rece ,sau stateai intins pe iarba si mirosea placut a vara .Cand stateai molesit la soare pe capota masinii si se auzea o melodie ,cu care ai identificat tu vara aia mai tarziu .Mi-e dor sa joc remi cu bunica pe balocon,sa stau de povesti pana noaptea tarziu cu verii mei.Sa stam cu prietenii la o chitata in parc si sa radem pana ne dor obrajii ,sa privesc stelele in iarba. Mi-e dor de mireasma de acasa,imi gadila in fiecare primavara narile sub geam ,si parca toate simturile se trezesc intr-un cantec de Mai . Mi-e dor si de dealurile pe care le colindam de dimineata pana seara cu unchiul meu,de cararile serpuite pe care ne pierdeam pasii si ne impleteam povestile . Mi-e dor si de muntele ala semet si incapatanat ,Ceahlau,unde imi petreceam verile cu bunicii,pe care reuseam sa il spunem intr-o dupa-amiaza ,pentru ca el sa ne asterne la picioare cel mai victorios sentiment .Pentru ca el sa ne arate ,dintr-o singura suflare toata lumea! Uite, acolo,in departare se vede infinitul si daca te rasucesti pe varfuri ,te inconjoara vaile inalte .Daca mijesti ochii si iti tii o secunda rasuflarea ,poti chiar sa vezi stelele .Aici,pe dealul asta mare ,timpul sta-n loc .In locul asta sacru il simti pe Dumnezeu mai mare ca oricand ,il simti in vantul care iti flutura parul ,in soarele care iti mangaie obrajii,in firul de iarba care iti gandila talpile ,in stancile care iti zgarie genunchii ,in norii care te cuprind si pleaca mai departe ca si cum ar mai avea o lume intreaga de strabatut .Aici poti sa iti regasesti credinta ,aici simti ca intradevar nu traiesti degeaba pe acest pamant si ca tot ce ti s-a intamplat pana acum a fost o minune . Da ,chiar asa, esti o minune a lumii,doar prin simplul fapt ca tu,dintre atatia oameni,stai pe acoperisul lumii si ii contempli frumusetea . Revenind la casa bunicilor,tot acolo va fi si la vara ,dar dintre cele doua”stele” va ramane doar una- Bunica,pentru ca cealalta s-a stins...La fel va ramane si Siretul si lanul de grau.Ciresul va inflori in fiecare vara iar dealurile vor ramane mereu sub pasii altor si altor calatori .Ceahlaul va ramane acelasi cuceritor de lumi si de vise ,vantul va bate milenii de acum aceleasi stanci si acelasi lacuri .

Dar tu ,bunicule nu vei mai fi niciodata la fel . N-as mai sti unde sa te caut si unde sa te gasesc . De tine imi va fi cel mai dor ,fiindca stiu ca nu te voi mai vedea niciodata .Pote destinul ne va aduce pasii la aceeasi rascruce vreodata ,dar tot spre alte directii vom pleca…Dar stiu sigur un lucru ,ca nu imi voi uita niciodata copilaria si cel mai important ,nu voi uita de unde am plecat si oamenii care mi-au fost alaturi mereu!

Din nou despre magia copilariei

Se-asterne zi de vara proaspat pictata in culori maiestre;galbenii ,cerul de-azur si verdele edenic al naturii imi inveselesc privirea.

Am revenit in orasul copilariei mele, sub umbra aceluiasi nuc batran din fata blocului,pe aceeasi ulicioara pustiita de vreme,de zile de joc inocent urmate de somn adanc, odihnitor.Afara-vant napraznic- incearca a-mi tulbura visele,dorul de jocul de-atunci,dorul de siguranta bratelor bunicii.Ma las purtata pe aripi cusute cu amintiri,imi zboara gandurile in neant si ma poarta inapoi in timp, imi duc mainile la ochi si plang, plang pe drumul batut cu pietre de atata amar de vreme, drum batut de talpile-mi obosite caci tot alerg, fug de tine timp naprasnic ,tot incerc sa fiu in fata ta ,sa te privesc si sa te opresc printr-o simpla clipire, printr-un simplu gand inocent.Vreau sa stai timpule pentru inc-o luna de mai,vreau sa mai miros flori de cires si sa alerg printre vise de primavara rozalie.Vreau sa dansez cu tine vant pustiu,sa ne-mbatam cu fericire, sa ne scaldam in valuri scurte, sa ne-aruncam in paradis.Si tu, timpule...nu vrei?

Hai, vino laolalta,uita de tot si toate, sa fim iarasi copii ,sa ne jucam cu stele si lacrimile de ingeri sa le transformam in flori dalbe,cristaline cu care sa luminam noaptea salbatica a vietii de adult,sa le intindem palmele,sa le daruim zambete si sa-i chemam in jocul nostru.Sa fie iarasi copii,raze de lumina.Veselie, glasuri cristaline de copii,rasete zglobii impanzesc tinutul.E sarabatoare,e ziua noastra iar si impletim cununi de flori multicolore si raze de-aur cald,ne scaldam in ploaia de soare si transformam totul in basm.Hai sa facem din lume o poveste cu zane si Feti –Frumosi, cai zburatori,sa ducem grijile departe si sa ne intoarcem inapoi in fericire!

Elegia unui copil

Nu! nu vreau sa cresc, imi place asa Cine a zis ca nu poti oprii timpul? Ma.ntreb cine sau daca s.a.ncercat candva Si daca da,au complicat un lucru simplu ! Voi nu vedeti? cu fiecare noapte Uit jocuri, uit sa rad , uit sa alerg Nu! nu vreau sa dau intaietate Din cauza varstei acestei guvernante .. Voi faceti cum ati planuit Conduceti.va viata dupa bunul plac Dar eu n.am sa m.apuc de varuit Peste copilarie sau sa ma prefac.. -- Si.acum,scuzati dar trebuie sa plec putin O luna , tu dadaca,asteapta.ma ca vin ! Sa.mi povestesti din nou al vietii tale film Despre o lume in care ramai vesnic un copil ..

I`m just a dreamer

***
Uneori mă plictisesc groaznic. Mi se întâmplă în zilele de vară, atunci când razele soarelui ard orice prind în cale ori în zilele ploioase care mă ţin în casă. Mi-aş dori să iau o umbrelă de plajă şi să ies pe stradă, să nu-mi pese că lumea se uită ciudat, dar îmi pasă şi cred că, deşi mi-am impus să fiu cât mai originală şi creativă, mai ţin cont uneori de părerile celor din jur. Şi asta se întâmplă atunci când nu sunt sigură pe mine. Iarăşi rar, dar se întâmplă.
Mi-am dat seama cât de ignorantă sunt în ceea ce priveşte viaţa. Nu-mi pasă de aspectul ei general şi nu-i accept decât 2 scuze obiective: e cu bune şi e cu rele. Două! Atât!
În schimb mă axez pe detalii. Prea mult, poate. Prea detaliat, prea minuţios, prea subiectiv. Detalii care pentru mine au o importanţă majoră.
Nu te aştepta să te iert pentru faptul că ai uitat o zi importantă mie sau nu ai acordat atenţie unei discuţii în care am pus suflet. Nu te aştepta să zâmbesc şi să trec mai departe, dacă atunci când eu văd pe stradă o piatră colorată, tu nu mă laşi să o culeg şi-mi inventezi motive patetice.
Nu te aştepta la multe din partea mea, pentru că s-ar putea să omiţi un detaliu: nu-mi plac lucrurile complicate.
Viaţa mea e un rol cât mai natural şi cât mai firesc mie, tipic mie, pe care mi-l joc în fiecare secundă.

***
Azi vreau să fiu altceva: un gând, un zâmbet sincer, o lacrimă, un strop de meditaţie în minţile ascunse de frunţi încreţite, uitate de vreme, dar deschise ca un boboc de floare fragedă la tot ceea ce are viaţa de oferit: căldură, lumină, protecţie, speranţă, inexplicabil, incertitudine şi inovaţie…
Azi, mai mult ca oricând, am nevoie să evadez din cotidian şi să mă închid înăuntrul fiinţei mele. Promit să las uşa deschisă …

***
Fragmente rupte din experienţă, expuse la ultravioletele inimii mele şi transpuse în rânduri fără rost – cam aceasta ar fi descrierea la ceea ce am acum în minte, la ceea ce vreau să scriu şi adesea nu reuşesc.
Fragmente din viaţă pe care aş vrea să le fotografiez, să le împărtăşesc celor apropiaţi.
Fragmente de cuvântări pe care le-aş recita cu glas tare şi răspicat, să mă fac auzită pân’ la lună şi la stele.
Fragmente de stele pe care le-aş rupe din cer, poate, poate mi se luminează şi mie calea spre nicăieri.
Bucăţi mari de zâmbete, frânturi de gânduri, fărâme din bătăile inimilor noastre la un loc şi stropi mari de ploaie caldă, de vară.
Dar în suflet sunt doar furtuni, iar în jurul meu nu adie vântul, ci o vijelie stă să se pornească la orice pas.
Am găsit în drumul meu spre un el paşi însemnaţi, stropiţi de culorile curcubeului şi puternic conturaţi de vise. Şi i-am urmat. Nu regret. Am ajuns în necunoscut şi l-am cunoscut mai bine ca oricine.

***
Ce aş face dacă aş trăi o veşnicie? M-aş plictisi probabil, pentru că oricât aş trăi, oricât aş călători din loc în loc, oricât aş căuta şi aş găsi ceea ce am nevoie, niciodată nu mă voi putea bucura pe deplin. Mereu ar exista acel moment al despărţirii, mereu aş vărsa lacrimi şi aş suferi. Şi după ce aş trece peste, ar trebui să o iau de la capăt. Şi-mi este greu să fac asta în fiecare zi în scurta şi singulara mea viaţă. Nu-mi pot imagina (asta da premieră) cum ar fi sau cât de puternică ar trebui să fiu eu însămi ca să fac faţă la repetarea istoriei, la întâmpinarea altor iubiri, altor prieteni, altor familii şi persoane dragi mie.
Şi cum ar trebui timp de sute de ani să fiu în acelaşi corp, să arăt la fel, să nu simt prin prisma schimbărilor proprii cum trece timpul, ci să văd prin alţii.
Să simt cum se scurg minutele, zilele, anii prin ei, prin el, nu şi prin mine…


***
Totuşi, dacă mi-aş accepta veşnicia pe care o am de trăit, aş trăi-o pentru fiecare el, pentru fiecare prieten, pentru fiecare familie, aş trăi-o pentru frumuseţile vieţii şi pentru surprizele ei, pentru iubirea şi sentimentele ce-mi sunt oferite spre a le simţi, trăi, avea.
Dacă mi-aş accepta veşnicia, aş accepta-o doar dacă nu aş fi singură, dacă nu aş fi singura nevoită să şi-o accepte.
Dacă mi-aş accepta veşnicia, probabil nu aş spune nimănui, aş păstra povara şi secretul doar pentru mine; aş privi nepăsătoare în jurul meu, la un moment dat.
Şi dacă ar fi să-mi accept veşnicia, probabil nu aş scrie acum aceste rânduri…

In inalt pentru cadere

Valul m-a macinat,transformandu-ma in nisip. Vantul m-a ridicat brutal de pe pamant si m-a impins inspre inalt, acolo unde oamenii par atata de mici... acolo unde unul fara ceilalti nici nu pare sa existe. De la acea inaltine nici nu se vedea locul gol lasat de mine, nu se manifesta lipsa mea, nu era nici o schimbare. Fara mine, ceilalti puteau trai. Eu nu insemnam nimic in neantul negru ce plutea vesnic pentru ca nu eram completa. Eram inchisa inca in acea forma de puzzle care trebuia sa se intregeasca impreuna cu jumatatea sa si nu aveam cum sa fiu una cu neantul pentru ca nu puteam fi pretutindeni. Ceea ce cautam lasasem acolo jos, undeva in marele furnicar omenesc. Trebuia sa ma intorc si sa traiesc toate cele 7 vieti. Revelatia m-a lovit drept in moalele capului si vantul a disparult. Gravitatia a crescut si a crescut si a crescut. Viteza mi-a aratat ce patesc daca ma grabesc. M-a aruncat in adancul Pamantului fara sa ii fie mila pentru ca nu imi vedea ochii. Am fost atat de lasa incat i-am inchis si m-am trezit apoi speriata, debusolata, ametita, cu o ceata neagra in fata ochilor. Totul din jur ma sufoca, presiunea ma facea sa cred ca voi exploda curand. Pamantul umed imi ingheta trupul, sufletul urla, se risipea, ardea. Flacara albastra se ridica nervoasa si atunci am deschis ochii cu adevarat. Vin spre tine... Te vad si te simt... Si acum e liniste...

Voi fi vesnic langa tine

Voi fi vesnic langa tine

Nu plânge, plec pentru o vreme.
Mă vei găsi în fotografia înrămată.
Dacă ţi se face dor de mine, caută-mă în amintiri sau printre versurile poeziilor pe care ţi le-am dedicat exclusiv ţie.

Am nevoie de o pauză, prea multe mă ucid zilnic.

M-am rătăcit şi trebuie să găsesc drumul înapoi la realitate.
M-am dispersat în mii de raze, în apusuri de soare.

Am nevoie să răsar din nou.

Inchipuire

Desfrau . .
Frunzele arse cad in gol
Ca intr – un joc tomnatic final.
Copacii sobrii cu gat inalt,
Imprastie miros de asfalt
In sunet de pasari tarziu..

Pustiu . .
Vantul adormit isi intinde mainile reci
Printre copacii pribegi;
In trecerea sa rapida si tacuta –
Amintiri de toamna ce nu se uita..
Dor de – un soare tarziu..