Am creeat acest blog in speranta celor care inteleg ce scriu,creez,visez si apoi transpun tot pe hartie. Nu ma astept sa intelegi ceva din aceste ciudatenii,dar macar as vrea sa deschid o poarta in mintile voastre acoperite de frunti incretite.Fragmente din mine sunt aici pentru a le impartasi voua.Vreau sa fiti altceva un gand ,o lacrima sau un strop de fericire...Bun-venit in Raiul meu!

marți, 7 iunie 2011


Si privesc

O fata straina dar totusi parca atat de cunoscuta.Intreb cum am ajuns sa nu recunosc imaginea.Imaginea tulburata,de toate razboaiele din minte,de toate jocurile vietii.Fiecare semn spune o poveste. Ochii soptesc trecutul iar buzele marginalizeaza ranile deschise. Dar eu nu ma rani!? Sunt intreaga si fericita,cum sa imi spuna propriul suflet ca sufar?! Cum as putea sa il cred. Stiu bine cine am fost ,cine sunt ,si ce voi fi,viata mea e bine conturata bine de ambitie si perseverenta.Dar se pare ca lucrurile sunt schimbate demult .Cand iau privirea din zambetul sadic al oglinzii,vad ca sunt doar eu,imaginea nu era nimeni,doar eu care ma minteam.

Timpul iarta

Pe copiii ca mine,bolnavi de patologii adolescentine ,timpul ii iarta! De ce sa nu dam vina pe timp ca sa scapam basma curata,ca doar e mai simplu asa. Ti s-a intamplat sa iti amintesti un moment din gradinita?.Atunci cand erai fericit ,cand te jucai cu toata lumea si cand nimeni nu te judeca de cum te imbraci/vorbesti/comporti.Te-apuca nostalgia cand vezi ca nimeni nu pune puctul pe “I” .Cand fiecare lupta e un esec ,cand fiecare lupta pentru el fara sa se mai gandeasca la aproapele sau. Da , e trist sa vezi chiar “live” cum lumea se intoarce cu susul in jos . Eu inca ma joc cu ranile trecutului.Inca regret esecurile si inca plang dupa persoanele care s-au sters din viata mea.Inca blestem trecutul ,cand el e déjà mort,inca visez la viitor ,cand acesta nu este nascut,inac fug de prezent cand el este defapt singurul viu.Timpul iarta ,sta si m-astepata ,dar eu fugind de el il intreb de ce a trecut. El priveste in gol si imi lasa cale libera sa fug …

Doar omul raneste

Si tot fug ,fac pasi ininte,clipa de clipa sper pana in ultimul moment ca voi gasi o urna de fericre.Fug ca sa ajung mai repede undeva ,dar nu stiu unde…Ca mine ,pribeag, sunt atat de multi .Oameni cu intrebari,cu dorinte de a simti ,dar cu teama de a fi raniti.Of,si toti credeam ca a trai doare si toti fugim ,pana ne pierdem. Inca imi amintesc ranile cauzate de “nedreptatile “ primite .Imi amintesc zambetele oamenilor iubiti,soaptele noptilor de vara,frumusetea lumii,tot simt ranile abandonului . Si blamez timplu ca a lasat atatea lucruri sa treaca pe langa mine ,ca le-a lasat sa moara .Degeaba imi spune ca, eu am facut asta. Zambesc amintindu-mi ca stateam in pom vorbind de problemele lumii,noi copiii,ne prefaceam ca schimbam lumea .Acum doar alint acel copil cu amintiri si dorinte ,cu naivitatea de alta data,si mi-e dor....De ce au disparut momentele acelea?Cum am ajuns aici?Nici macar eu nu stiu raspunsul.

Of voi…

Prietena mea! Tu mai tii minte cand eram copii si alergam strazile ?Mai tii minte cand stateam si povesteam viata? Cand imi tineai suferinta? Cand stateam si lasam zilele sa treaca peste noi doar pentru a pivi soarele?! Leganul zugravit de rasete si amintiri,ti-l mai amintesti ?..

Cel ce ma urasti ,dar tu,tu mai tii minte cand eram prieteni? Cand ne intelegeam si cuvintele noastre erau incredere?Cand ne zambeam? Of noi! Doar noi stim ce am avut,prin ce am trecut …Noi inca asteptam “acasa”,acolo unde nimeni nu-i…

Visele se sting

Visele mor.Stiu asta acum.Am vazut-o de prea multe ori .Parca visul ar fi un drog ,un fum pe care il fumezi pasiv ,si inainte sa stii,esti dependent ! Nici macar nu mai esti conectat la realitate .Acum visul te intretine .Dar nu merge poate asa .Pentru ca oamenii sunt unici cu adevarat.Cand ei nu pot ,viseaza,cand ei nu pot visa,distrug vise si de acici un lant intreg.Fugim de real de parca culoarea sa ne ameteste ,de parca raul este bun si bunul este rau,trezindu-ne ca evadam de ceea ce suntem. Fuga ,evadare,minciuna ,teadare. Cuvintele acestea sunt legate. Dar cum? Omul va minti si va trada pentru a evada din retaliate si a fugi de ce este ,omul ar minti si ar trada sa poata…visa. Si visul sa-I fie dulce ,sau sa-I fie cat se poate de amar.Pentru ca chiar si un cosmar are gust mai intens decat realiatea .Cel putin asa pare .Cat de fenomenal e drogul asta! Nici nu vezi ca insasi cosmarul este realitate .Te trezesti ca esti negru peste noapte si suparat pe viata peste zi ,dar nu iti pasa ,nici macar nu te mai uiti in oglinda .Nu iti permiti. Cine stie ce rau iti face oglinda? Daca te trezeste? Dar doare a dracului de tare cand te trezesti ,cand visul dispare si nu iti ramane nimic altceva decat faramitele in maini. Faramite care nici nu exista . Pentru ca atata timp cat tu ai visat ,viata trecea pe langa tine ,realiateta te uita si tu la randul tau,o uiti pe ea,iar identitatea fuge de nebuna pe camp.Si sa te trezesti,stingher si fara sparanta ,cu o relitate cruda si neinduratoare care doreste sa iti distruga si ultima bucata de viata,aia care inca mai e existenta,pentru ca restul s-a disipat cu visul. Atata tama si regret. Incet in tine o lume pleca ,odata cu cel care te-a alungat.Poti a-i spune cum vrei “tradat” , “gonit” ,”ignorant”,toate se simt la fel ,toate te fac sa te simti respins ,nedemn de a sta acolo unde esti. A fi abandonat te ucide,clipa cu clipa ,constientizezi ca nu ai motiv sa stai acolo ,unde oadata,erau toti. Simti lipsa celor care nu sunt cu tine ,incet ,incet simti lipsa prpriului tau suflet ,care de teama durerii nu iti mai sta in corp. Asa ajungi sa amortesti,sa iti refuzi orice sentiment. Incet, ori te distrugi ori te ingheti,pentru ca nu mai ai putere sa faci altceva . Aici e una dintre adevaratele dureri ale omului,si totul din cauza atasamentului. Totul din cauza faptului ca te-ai legat de persoana care paraseste..

Clepsidra unui suflet

Acum sunt doar timpuri pierdute si uitate din viata mea .Linsitea a disparut ,noaptea nu ma mai cauta .Tu esti pierdut in zilele incetosate ,iar eu ma stradui a pretui trecutul.Poate gresesc, poate sunt atat de oarba incat pot a crede ca lumea nu e perfecta. Viata,asa cu este ea,asa cum mi-a fost oferita spre a o trai ,este un dans etern in care nu stim pasii,dar invatam. Si in timp ce traim ,zi dupa zi,invatam pasi noi. Pana la urma,viata este “zilele” pe care noi nu le vedem,le pierdem,si le ignoram. Am trait o viata fara a sti ce inseamnta momentul.Si zi dupa zi,am lasat clipa sa imi fuga din palma .Intr-un fel am ucis o parte din mine in fiecare clipa petrecuta in ignoranta. Dar am invatat,acum stiu!Acum inteleg clipa .Poate ca timpul mi-a oferit lectia sa ….

Ironic e ,ca pentru a intelege , ce ai fost tu, ce am fost eu, a trebuit sa nu mai fim…Plecati in etern,schimbati pentru totdeauna

Dar noi continuam

In pas cautand un adevar care sa ne hraneasca sufletele . Sa ne simtim limitele si sa zicem ca suntem liberi . Continuam a merge pe o cale ce nu o cunoastem ,a lupta, a alerga pentru un adevar care nu il gasimsau care este defapt o minciuna . Stii ca omul nu intelege niodata ce I se intampla ? Nu stie de ce a ajuns unde este ? Priveste fata straina din oglinda ,nu se mai recunoaste?De ce? De ce ne chinuim sa intelegem ce ne creeaza? De ce nu puteam accepta totul asa cum e fara sa mai intrebam …te autodistrugi cu minciuni si « prieteni » care –ti vor numai raul dar nu gasesti binele din tine..Priveste,priveste mult in tine si vei realiza ce comoara ascunzi,defapt .

Dupa ce totul moare-n tine

Si stai pe scari in ploaie cu capul intre palme si plangi…Mai este putin din noapte pana cand vei ajunge la stele si le vei stinge

Rand pe rand, plangand de dorul lor.. Ploaia iti curge pe obraji, visezi...Frunzele putrezite si ude de pe scari ii tin de urat…degeaba

Incerci sa gasesti in ele un nou incepur ;Pierdut…te concentrezi asupra lor si apar fulgi de nea Ii privesti bland ca pe niste pete de catifea,Ca pe aburul dintr-o cafea…sperantele iti mor din ce in ce mai des scurgandu-ti-se pe chipu-ti sters .

Fulgii ti se agata-n par care-ti cad lin pe umar mangaindu-ti chipul rece…lacrimi obrajii-ti umezesc ;Umbre solitare trec pe langa tine, nu te privesc nici nu se sinchisesc macar sa te asculte …iar suferinta-ti e-n zadar ,si speri..

miercuri, 15 decembrie 2010

"Iubirea adevărată înfruntă lumea, e generoasă şi mândră. Nicio plăcere în iubire nu se poate compara cu afişarea ei în faţa oamenilor. Numai iubirea vinovată se ascunde."
“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.”
"Dacă există în lumea aceasta un om care s-o ştie, eu sunt acela: pentru a iubi pe cineva, ori pentru a fi iubit, nu e nevoie de nicio rânduială socială. Mai ştiu că dragostea adevărată este ca o lumină care dă strălucire la tot ce e in jur. Dragostea nu este un obiect, nicio podoabă de aur pe care s-o smulgi cuiva pentru a o dărui altcuiva. Şi mai ştiu că, atunci când iubeşti pe cineva cu sinceritate, atunci tot ce e legat de aceasta persoană îţi devine drag.
"Nu prin îngeri au intrat lacrimile în lume, dar fără ei nu ştiam că plângem din regretul Paradisului."
"Si aveam o zi nasoala...cand te-am vazut pasind pe-o scara...si ai scos din buzunar tot soarele de-afara...

luni, 6 decembrie 2010

Mi-am varsat fericirea pe un cer alb


Multi m.au indemnat sa scriu mai vesel ,cu o rezonanta nu tocmai melancolica . Iata ,nu ma costa nimic sa incerc . Fiecare lucru are un inceput si un sfarsit .Gata cu introducerea ,descuie.ti inima si asigura.te ca esti singur in camera . Doar tu, inima si gandurile tale toate…

Pe un glob de cristal ,e ziua in care incerc sa imi las sufletul sa zboare , catre tine,catre un suflet care e dispus sa il accepte sau daca nu, lasa.l se se inalte spre cer. . Pe o panza descusuta ,presar praf de stele “magic” ,imi descos pimul sarut de pe buze si il asez usor pe panza alba ,rescolesc in amintiri si le aleg pe cele mai frumoase ,aivea copil ,zambete si cristale infinite… Presar prima incurajare ,prima ambitie ,prima victorie si primul "te iubesc" din adancul inimii. Ultimul pas ,imi promit mie insami ,ca nu am sa mai dau, nicioata cu piciorul in soare si ca atunci cat imi voi ingheta amintirile, sa fiu constienta ca imi voi pierde sufletul definitiv. Sting lumina si accept ca sunt fericita. Macar pentru o noapte “cerul alb”,un infinit de libertate , pe care mi.am varsat fericirea ,sufletul , ca sa il pot simti.Nu gasesc urma indoielii ,nu si.a pierdut.o pentru ca nu exista ! E sufletul meu acolo si nimeni nu poate intra . Traiesc cu chipurile persoanelor pe care le.am iubit ,le iubesc si le voi iubi intotdeauna . Am invatat sa imi creez fericirea singura si nimic nu ma mai poate impiedica , orice ar fi ! Nu te lasa purtat de zambete mecanice ,de masti colorate care mai decare ,sa iti disturbe caracterul si pe tine .

Fii tu si lasa.te condus de inima ta . Fii tu acolo unde e nevoie de tine .Fii tu fericirea pe care ti.o doaresti in viata ta ,pentru ca cea mai depret comoara ,nu.i nici argint ,nici aur ,nici diamant,nu poti s.o cantaresti ,ci doar s-o pretuiesti ,si cu a ta inima e bine s.o pazesti ,caci totu.n lumea asta ofileste si doar prietenia ,ea adevarata, inflorste!

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Octavian Goga – O lacrimă

De-ar fi să-ţi împărţeşti odată

Tu bogăţiile ce ai,

Din toate darurile tale

Ţi-aş cere-o lacrimă să-mi dai.

Mi-ai da atunci un strop de suflet,

Ce din adâncuri îmi răsare,

Căci numai din adâncul mării

Se pescuiesc mărgăritare…


vineri, 26 noiembrie 2010

Promiti sa nu incui usa?

Invata-ma cu ce sa incep , as vrea sa fiu o primavara mereu ,sa –ti infloresc intotdeauna daca ma vei mai avea, ca sa te bucuri .As vrea sa fiu o bucata din cerul tau imens si plin de stele . Nu mi-as dori sa fiu in sufletul tau pentru ca,poate nu mi-ai da voie, dar macar lasa-ma sa.ti stau la usa si nu ma alunga ,poate vreodata vei avea nevoie de un zambet . Atunci sa n-apelezi la nimeni ,fiindca zambetul meu mereu va fi ,si lumina ochilor tai il vor incanta vesnic . Nu cumpara bucati de zambete ,nu arunca banii pe geam ca mai apoi sa realizezi ca pe acele zambete, erau cladite imagini false ,oameni. Si daca vrei sa ma alungi de la usa sufletului tau ,fa-o pentru ca esti convins ca nu –ti voi fi de folos .

Iti mai amintesti “Ştiam că voi fi veşnic acolo, lângă tine. Cel puţin în gândul tău. ”; “.Mereu te urmaream.Cum reacţionai, ce făceai, cu ce te îmbrăcai, cum şi cui zâmbeai. Şi iar nu înţelegeam de ce. Dar ştiam că oricum ai fi privit şi oricui i-ai fi zâmbit, mă iubeai. “. Sti, uneori,in sufletul oamenilor se produce o schimbare odata cu trecerea irevesribila a timpului..Astfel. Si in sufletul meu s-a produs o scanteie. In momentul ala te-am vazut asa cum trebuia sa te vad demult,dar nu puteam.

Mă temeam că era prea târziu şi oricât de mult mă iubeai, poate,nu ma mai puteai ierta.Tu m-ai invatat , pentru că nu ştiam că adevărata dragoste ştie să ierte inimaginabil de mult.

Potriveste-ti sufletul meu


M-am dezbrăcat de mine ca de o haină veche,mi-am pus sufletul pe piatră şi te-am rugat doar sa ma iubesti.

Te-am lasat sa rupi din el cat ai vrut si cer, si vise , si copilarie, sa-l intorci pe toate fetele,sa-l desfaci de vise, de albastru,de fragmente de stele de care habar nu ai avea ca exista-n mine.Te-am lasat sa ti-l potrivesti.Cand din el au mai ramas doar cifrele romane din timpul care mi se scurge prin vene.Te-am rugat sa lasi vara sa iasa din temnita pumnilor tai.Tu ai plecat cu vara cu tot si mi.ai luat si amintirile cu tine .Acum mai am doar fragmente neclare si stalucitoare ,da’ nu-i nimic,trec si fara suflet peste asta .Am ramas in genunchi ,langă o umbra ,cautandu-ma si iti scriu numele pe –o foaie, amintire . Ai ramas simbol al iubirii perfecte.M-ai citit cand nimeni n-a putut, nici macar eu,mi-ai zambit cand nimeni nu-mi era alaturi,m-ai ridicat atunci cand toti ma doborau si cand aveam cea mai are nevoie de tine . Mi-ai vazut mainile manjite de vise si mi-ai zis ca am ceva cu tristetea si dragostea…

Inca n-am inteles de ce ma uitam la stele, apoi la tine si imi ziceam "priveste-l, caci s-ar putea sa nu-l mai vezi niciodata”. Incercam doar, sa-mi dezleg sufletul …