Din nou despre magia copilariei

Se-asterne zi de vara proaspat pictata in culori maiestre;galbenii ,cerul de-azur si verdele edenic al naturii imi inveselesc privirea.

Am revenit in orasul copilariei mele, sub umbra aceluiasi nuc batran din fata blocului,pe aceeasi ulicioara pustiita de vreme,de zile de joc inocent urmate de somn adanc, odihnitor.Afara-vant napraznic- incearca a-mi tulbura visele,dorul de jocul de-atunci,dorul de siguranta bratelor bunicii.Ma las purtata pe aripi cusute cu amintiri,imi zboara gandurile in neant si ma poarta inapoi in timp, imi duc mainile la ochi si plang, plang pe drumul batut cu pietre de atata amar de vreme, drum batut de talpile-mi obosite caci tot alerg, fug de tine timp naprasnic ,tot incerc sa fiu in fata ta ,sa te privesc si sa te opresc printr-o simpla clipire, printr-un simplu gand inocent.Vreau sa stai timpule pentru inc-o luna de mai,vreau sa mai miros flori de cires si sa alerg printre vise de primavara rozalie.Vreau sa dansez cu tine vant pustiu,sa ne-mbatam cu fericire, sa ne scaldam in valuri scurte, sa ne-aruncam in paradis.Si tu, timpule...nu vrei?

Hai, vino laolalta,uita de tot si toate, sa fim iarasi copii ,sa ne jucam cu stele si lacrimile de ingeri sa le transformam in flori dalbe,cristaline cu care sa luminam noaptea salbatica a vietii de adult,sa le intindem palmele,sa le daruim zambete si sa-i chemam in jocul nostru.Sa fie iarasi copii,raze de lumina.Veselie, glasuri cristaline de copii,rasete zglobii impanzesc tinutul.E sarabatoare,e ziua noastra iar si impletim cununi de flori multicolore si raze de-aur cald,ne scaldam in ploaia de soare si transformam totul in basm.Hai sa facem din lume o poveste cu zane si Feti –Frumosi, cai zburatori,sa ducem grijile departe si sa ne intoarcem inapoi in fericire!

Elegia unui copil

Nu! nu vreau sa cresc, imi place asa Cine a zis ca nu poti oprii timpul? Ma.ntreb cine sau daca s.a.ncercat candva Si daca da,au complicat un lucru simplu ! Voi nu vedeti? cu fiecare noapte Uit jocuri, uit sa rad , uit sa alerg Nu! nu vreau sa dau intaietate Din cauza varstei acestei guvernante .. Voi faceti cum ati planuit Conduceti.va viata dupa bunul plac Dar eu n.am sa m.apuc de varuit Peste copilarie sau sa ma prefac.. -- Si.acum,scuzati dar trebuie sa plec putin O luna , tu dadaca,asteapta.ma ca vin ! Sa.mi povestesti din nou al vietii tale film Despre o lume in care ramai vesnic un copil ..

I`m just a dreamer

***
Uneori mă plictisesc groaznic. Mi se întâmplă în zilele de vară, atunci când razele soarelui ard orice prind în cale ori în zilele ploioase care mă ţin în casă. Mi-aş dori să iau o umbrelă de plajă şi să ies pe stradă, să nu-mi pese că lumea se uită ciudat, dar îmi pasă şi cred că, deşi mi-am impus să fiu cât mai originală şi creativă, mai ţin cont uneori de părerile celor din jur. Şi asta se întâmplă atunci când nu sunt sigură pe mine. Iarăşi rar, dar se întâmplă.
Mi-am dat seama cât de ignorantă sunt în ceea ce priveşte viaţa. Nu-mi pasă de aspectul ei general şi nu-i accept decât 2 scuze obiective: e cu bune şi e cu rele. Două! Atât!
În schimb mă axez pe detalii. Prea mult, poate. Prea detaliat, prea minuţios, prea subiectiv. Detalii care pentru mine au o importanţă majoră.
Nu te aştepta să te iert pentru faptul că ai uitat o zi importantă mie sau nu ai acordat atenţie unei discuţii în care am pus suflet. Nu te aştepta să zâmbesc şi să trec mai departe, dacă atunci când eu văd pe stradă o piatră colorată, tu nu mă laşi să o culeg şi-mi inventezi motive patetice.
Nu te aştepta la multe din partea mea, pentru că s-ar putea să omiţi un detaliu: nu-mi plac lucrurile complicate.
Viaţa mea e un rol cât mai natural şi cât mai firesc mie, tipic mie, pe care mi-l joc în fiecare secundă.

***
Azi vreau să fiu altceva: un gând, un zâmbet sincer, o lacrimă, un strop de meditaţie în minţile ascunse de frunţi încreţite, uitate de vreme, dar deschise ca un boboc de floare fragedă la tot ceea ce are viaţa de oferit: căldură, lumină, protecţie, speranţă, inexplicabil, incertitudine şi inovaţie…
Azi, mai mult ca oricând, am nevoie să evadez din cotidian şi să mă închid înăuntrul fiinţei mele. Promit să las uşa deschisă …

***
Fragmente rupte din experienţă, expuse la ultravioletele inimii mele şi transpuse în rânduri fără rost – cam aceasta ar fi descrierea la ceea ce am acum în minte, la ceea ce vreau să scriu şi adesea nu reuşesc.
Fragmente din viaţă pe care aş vrea să le fotografiez, să le împărtăşesc celor apropiaţi.
Fragmente de cuvântări pe care le-aş recita cu glas tare şi răspicat, să mă fac auzită pân’ la lună şi la stele.
Fragmente de stele pe care le-aş rupe din cer, poate, poate mi se luminează şi mie calea spre nicăieri.
Bucăţi mari de zâmbete, frânturi de gânduri, fărâme din bătăile inimilor noastre la un loc şi stropi mari de ploaie caldă, de vară.
Dar în suflet sunt doar furtuni, iar în jurul meu nu adie vântul, ci o vijelie stă să se pornească la orice pas.
Am găsit în drumul meu spre un el paşi însemnaţi, stropiţi de culorile curcubeului şi puternic conturaţi de vise. Şi i-am urmat. Nu regret. Am ajuns în necunoscut şi l-am cunoscut mai bine ca oricine.

***
Ce aş face dacă aş trăi o veşnicie? M-aş plictisi probabil, pentru că oricât aş trăi, oricât aş călători din loc în loc, oricât aş căuta şi aş găsi ceea ce am nevoie, niciodată nu mă voi putea bucura pe deplin. Mereu ar exista acel moment al despărţirii, mereu aş vărsa lacrimi şi aş suferi. Şi după ce aş trece peste, ar trebui să o iau de la capăt. Şi-mi este greu să fac asta în fiecare zi în scurta şi singulara mea viaţă. Nu-mi pot imagina (asta da premieră) cum ar fi sau cât de puternică ar trebui să fiu eu însămi ca să fac faţă la repetarea istoriei, la întâmpinarea altor iubiri, altor prieteni, altor familii şi persoane dragi mie.
Şi cum ar trebui timp de sute de ani să fiu în acelaşi corp, să arăt la fel, să nu simt prin prisma schimbărilor proprii cum trece timpul, ci să văd prin alţii.
Să simt cum se scurg minutele, zilele, anii prin ei, prin el, nu şi prin mine…


***
Totuşi, dacă mi-aş accepta veşnicia pe care o am de trăit, aş trăi-o pentru fiecare el, pentru fiecare prieten, pentru fiecare familie, aş trăi-o pentru frumuseţile vieţii şi pentru surprizele ei, pentru iubirea şi sentimentele ce-mi sunt oferite spre a le simţi, trăi, avea.
Dacă mi-aş accepta veşnicia, aş accepta-o doar dacă nu aş fi singură, dacă nu aş fi singura nevoită să şi-o accepte.
Dacă mi-aş accepta veşnicia, probabil nu aş spune nimănui, aş păstra povara şi secretul doar pentru mine; aş privi nepăsătoare în jurul meu, la un moment dat.
Şi dacă ar fi să-mi accept veşnicia, probabil nu aş scrie acum aceste rânduri…

In inalt pentru cadere

Valul m-a macinat,transformandu-ma in nisip. Vantul m-a ridicat brutal de pe pamant si m-a impins inspre inalt, acolo unde oamenii par atata de mici... acolo unde unul fara ceilalti nici nu pare sa existe. De la acea inaltine nici nu se vedea locul gol lasat de mine, nu se manifesta lipsa mea, nu era nici o schimbare. Fara mine, ceilalti puteau trai. Eu nu insemnam nimic in neantul negru ce plutea vesnic pentru ca nu eram completa. Eram inchisa inca in acea forma de puzzle care trebuia sa se intregeasca impreuna cu jumatatea sa si nu aveam cum sa fiu una cu neantul pentru ca nu puteam fi pretutindeni. Ceea ce cautam lasasem acolo jos, undeva in marele furnicar omenesc. Trebuia sa ma intorc si sa traiesc toate cele 7 vieti. Revelatia m-a lovit drept in moalele capului si vantul a disparult. Gravitatia a crescut si a crescut si a crescut. Viteza mi-a aratat ce patesc daca ma grabesc. M-a aruncat in adancul Pamantului fara sa ii fie mila pentru ca nu imi vedea ochii. Am fost atat de lasa incat i-am inchis si m-am trezit apoi speriata, debusolata, ametita, cu o ceata neagra in fata ochilor. Totul din jur ma sufoca, presiunea ma facea sa cred ca voi exploda curand. Pamantul umed imi ingheta trupul, sufletul urla, se risipea, ardea. Flacara albastra se ridica nervoasa si atunci am deschis ochii cu adevarat. Vin spre tine... Te vad si te simt... Si acum e liniste...

Voi fi vesnic langa tine

Voi fi vesnic langa tine

Nu plânge, plec pentru o vreme.
Mă vei găsi în fotografia înrămată.
Dacă ţi se face dor de mine, caută-mă în amintiri sau printre versurile poeziilor pe care ţi le-am dedicat exclusiv ţie.

Am nevoie de o pauză, prea multe mă ucid zilnic.

M-am rătăcit şi trebuie să găsesc drumul înapoi la realitate.
M-am dispersat în mii de raze, în apusuri de soare.

Am nevoie să răsar din nou.

Inchipuire

Desfrau . .
Frunzele arse cad in gol
Ca intr – un joc tomnatic final.
Copacii sobrii cu gat inalt,
Imprastie miros de asfalt
In sunet de pasari tarziu..

Pustiu . .
Vantul adormit isi intinde mainile reci
Printre copacii pribegi;
In trecerea sa rapida si tacuta –
Amintiri de toamna ce nu se uita..
Dor de – un soare tarziu..