M-am dezbrăcat de mine ca de o haină veche,mi-am pus sufletul pe piatră şi te-am rugat doar sa ma iubesti.
Te-am lasat sa rupi din el cat ai vrut si cer, si vise , si copilarie, sa-l intorci pe toate fetele,sa-l desfaci de vise, de albastru,de fragmente de stele de care habar nu ai avea ca exista-n mine.Te-am lasat sa ti-l potrivesti.Cand din el au mai ramas doar cifrele romane din timpul care mi se scurge prin vene.Te-am rugat sa lasi vara sa iasa din temnita pumnilor tai.Tu ai plecat cu vara cu tot si mi.ai luat si amintirile cu tine .Acum mai am doar fragmente neclare si stalucitoare ,da’ nu-i nimic,trec si fara suflet peste asta .Am ramas in genunchi ,langă o umbra ,cautandu-ma si iti scriu numele pe –o foaie, amintire . Ai ramas simbol al iubirii perfecte.M-ai citit cand nimeni n-a putut, nici macar eu,mi-ai zambit cand nimeni nu-mi era alaturi,m-ai ridicat atunci cand toti ma doborau si cand aveam cea mai are nevoie de tine . Mi-ai vazut mainile manjite de vise si mi-ai zis ca am ceva cu tristetea si dragostea…
Inca n-am inteles de ce ma uitam la stele, apoi la tine si imi ziceam "priveste-l, caci s-ar putea sa nu-l mai vezi niciodata”. Incercam doar, sa-mi dezleg sufletul …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu