I`m just a dreamer

***
Uneori mă plictisesc groaznic. Mi se întâmplă în zilele de vară, atunci când razele soarelui ard orice prind în cale ori în zilele ploioase care mă ţin în casă. Mi-aş dori să iau o umbrelă de plajă şi să ies pe stradă, să nu-mi pese că lumea se uită ciudat, dar îmi pasă şi cred că, deşi mi-am impus să fiu cât mai originală şi creativă, mai ţin cont uneori de părerile celor din jur. Şi asta se întâmplă atunci când nu sunt sigură pe mine. Iarăşi rar, dar se întâmplă.
Mi-am dat seama cât de ignorantă sunt în ceea ce priveşte viaţa. Nu-mi pasă de aspectul ei general şi nu-i accept decât 2 scuze obiective: e cu bune şi e cu rele. Două! Atât!
În schimb mă axez pe detalii. Prea mult, poate. Prea detaliat, prea minuţios, prea subiectiv. Detalii care pentru mine au o importanţă majoră.
Nu te aştepta să te iert pentru faptul că ai uitat o zi importantă mie sau nu ai acordat atenţie unei discuţii în care am pus suflet. Nu te aştepta să zâmbesc şi să trec mai departe, dacă atunci când eu văd pe stradă o piatră colorată, tu nu mă laşi să o culeg şi-mi inventezi motive patetice.
Nu te aştepta la multe din partea mea, pentru că s-ar putea să omiţi un detaliu: nu-mi plac lucrurile complicate.
Viaţa mea e un rol cât mai natural şi cât mai firesc mie, tipic mie, pe care mi-l joc în fiecare secundă.

***
Azi vreau să fiu altceva: un gând, un zâmbet sincer, o lacrimă, un strop de meditaţie în minţile ascunse de frunţi încreţite, uitate de vreme, dar deschise ca un boboc de floare fragedă la tot ceea ce are viaţa de oferit: căldură, lumină, protecţie, speranţă, inexplicabil, incertitudine şi inovaţie…
Azi, mai mult ca oricând, am nevoie să evadez din cotidian şi să mă închid înăuntrul fiinţei mele. Promit să las uşa deschisă …

***
Fragmente rupte din experienţă, expuse la ultravioletele inimii mele şi transpuse în rânduri fără rost – cam aceasta ar fi descrierea la ceea ce am acum în minte, la ceea ce vreau să scriu şi adesea nu reuşesc.
Fragmente din viaţă pe care aş vrea să le fotografiez, să le împărtăşesc celor apropiaţi.
Fragmente de cuvântări pe care le-aş recita cu glas tare şi răspicat, să mă fac auzită pân’ la lună şi la stele.
Fragmente de stele pe care le-aş rupe din cer, poate, poate mi se luminează şi mie calea spre nicăieri.
Bucăţi mari de zâmbete, frânturi de gânduri, fărâme din bătăile inimilor noastre la un loc şi stropi mari de ploaie caldă, de vară.
Dar în suflet sunt doar furtuni, iar în jurul meu nu adie vântul, ci o vijelie stă să se pornească la orice pas.
Am găsit în drumul meu spre un el paşi însemnaţi, stropiţi de culorile curcubeului şi puternic conturaţi de vise. Şi i-am urmat. Nu regret. Am ajuns în necunoscut şi l-am cunoscut mai bine ca oricine.

***
Ce aş face dacă aş trăi o veşnicie? M-aş plictisi probabil, pentru că oricât aş trăi, oricât aş călători din loc în loc, oricât aş căuta şi aş găsi ceea ce am nevoie, niciodată nu mă voi putea bucura pe deplin. Mereu ar exista acel moment al despărţirii, mereu aş vărsa lacrimi şi aş suferi. Şi după ce aş trece peste, ar trebui să o iau de la capăt. Şi-mi este greu să fac asta în fiecare zi în scurta şi singulara mea viaţă. Nu-mi pot imagina (asta da premieră) cum ar fi sau cât de puternică ar trebui să fiu eu însămi ca să fac faţă la repetarea istoriei, la întâmpinarea altor iubiri, altor prieteni, altor familii şi persoane dragi mie.
Şi cum ar trebui timp de sute de ani să fiu în acelaşi corp, să arăt la fel, să nu simt prin prisma schimbărilor proprii cum trece timpul, ci să văd prin alţii.
Să simt cum se scurg minutele, zilele, anii prin ei, prin el, nu şi prin mine…


***
Totuşi, dacă mi-aş accepta veşnicia pe care o am de trăit, aş trăi-o pentru fiecare el, pentru fiecare prieten, pentru fiecare familie, aş trăi-o pentru frumuseţile vieţii şi pentru surprizele ei, pentru iubirea şi sentimentele ce-mi sunt oferite spre a le simţi, trăi, avea.
Dacă mi-aş accepta veşnicia, aş accepta-o doar dacă nu aş fi singură, dacă nu aş fi singura nevoită să şi-o accepte.
Dacă mi-aş accepta veşnicia, probabil nu aş spune nimănui, aş păstra povara şi secretul doar pentru mine; aş privi nepăsătoare în jurul meu, la un moment dat.
Şi dacă ar fi să-mi accept veşnicia, probabil nu aş scrie acum aceste rânduri…