Si mi-e dor...

Mi-e dor de casa bunicilor ,de visinul din fata blocului in care ne uracam si care statea sa cada sub greutatea visinelor carnoase si dulci. Parca imi ploua in gura cand ma gandesc la gustul lor dulce-amarui. Departarea parca te sperie,si poti sa te pierzi prin lanul acela de grau de la Gheraiesti,dar stii ca undeva la capat ,fie ca o iei la stanga ,fie inainte ,dai de Siret. Apa aia verde si serpuitoare care isi face drum printre lanuri . Padurile de stejari au fost martorii prieteniilor varatice ,cand iti bagai picioarele in apa rece ,sau stateai intins pe iarba si mirosea placut a vara .Cand stateai molesit la soare pe capota masinii si se auzea o melodie ,cu care ai identificat tu vara aia mai tarziu .Mi-e dor sa joc remi cu bunica pe balocon,sa stau de povesti pana noaptea tarziu cu verii mei.Sa stam cu prietenii la o chitata in parc si sa radem pana ne dor obrajii ,sa privesc stelele in iarba. Mi-e dor de mireasma de acasa,imi gadila in fiecare primavara narile sub geam ,si parca toate simturile se trezesc intr-un cantec de Mai . Mi-e dor si de dealurile pe care le colindam de dimineata pana seara cu unchiul meu,de cararile serpuite pe care ne pierdeam pasii si ne impleteam povestile . Mi-e dor si de muntele ala semet si incapatanat ,Ceahlau,unde imi petreceam verile cu bunicii,pe care reuseam sa il spunem intr-o dupa-amiaza ,pentru ca el sa ne asterne la picioare cel mai victorios sentiment .Pentru ca el sa ne arate ,dintr-o singura suflare toata lumea! Uite, acolo,in departare se vede infinitul si daca te rasucesti pe varfuri ,te inconjoara vaile inalte .Daca mijesti ochii si iti tii o secunda rasuflarea ,poti chiar sa vezi stelele .Aici,pe dealul asta mare ,timpul sta-n loc .In locul asta sacru il simti pe Dumnezeu mai mare ca oricand ,il simti in vantul care iti flutura parul ,in soarele care iti mangaie obrajii,in firul de iarba care iti gandila talpile ,in stancile care iti zgarie genunchii ,in norii care te cuprind si pleaca mai departe ca si cum ar mai avea o lume intreaga de strabatut .Aici poti sa iti regasesti credinta ,aici simti ca intradevar nu traiesti degeaba pe acest pamant si ca tot ce ti s-a intamplat pana acum a fost o minune . Da ,chiar asa, esti o minune a lumii,doar prin simplul fapt ca tu,dintre atatia oameni,stai pe acoperisul lumii si ii contempli frumusetea . Revenind la casa bunicilor,tot acolo va fi si la vara ,dar dintre cele doua”stele” va ramane doar una- Bunica,pentru ca cealalta s-a stins...La fel va ramane si Siretul si lanul de grau.Ciresul va inflori in fiecare vara iar dealurile vor ramane mereu sub pasii altor si altor calatori .Ceahlaul va ramane acelasi cuceritor de lumi si de vise ,vantul va bate milenii de acum aceleasi stanci si acelasi lacuri .

Dar tu ,bunicule nu vei mai fi niciodata la fel . N-as mai sti unde sa te caut si unde sa te gasesc . De tine imi va fi cel mai dor ,fiindca stiu ca nu te voi mai vedea niciodata .Pote destinul ne va aduce pasii la aceeasi rascruce vreodata ,dar tot spre alte directii vom pleca…Dar stiu sigur un lucru ,ca nu imi voi uita niciodata copilaria si cel mai important ,nu voi uita de unde am plecat si oamenii care mi-au fost alaturi mereu!