Eram un copil cu zâmbetul de ciocolată. În priviri licărea fericirea şi munţi de zâmbete se ascundeau în mine. Ştiam că nu se va sfârşi vreodată visul meu, dar îmi lipsea o parte importantă.Zâna mea! O iubeam atât de mult şi visam mereu la ea ca la cea mai dragă fiintă omeneasca. Eram parte din ea ,o beatitudine parcă scursă dintr-un rai . Agoniseam iubire din ce in ce mai mult pentru a o darui ei.Asteptam parcă să vină o zi în care să mă strânga în braţe ,cea care mi-a dat viată. Agodeam la ziua în care am să îi spun cât de mult o iubesc …
Astăzi,te-aş îmbraţisa zână ,dar trupul meu e prea gol şi e prea frig în mine s-adorm visând corăbii pe mări întinse de nesfărsit,te-aş îmbraţişa să simţi cum urlă-n mine dorul de refulări stinghere ,rupte dintr-un cer întreg,dar astăzi nu mai pot . Astăzi trăiesc cu acea zână, pe care odată o divinizam şi o iubeam nespus.
Te-aş îmbrăţişa, mamă,cu norii din mine ce plâng,ca tu să simţi că acolo mi-e cerul întreg şi cenuşiu,o lume surdă de pustiu în care am trait făr-a şti nimic de tine . Îmi pare atât de rău,speranţe deşarte mi-am facut despre un chip perfect, ca astăzi ,tot ce-am visat să fie un paradis pierdut...Te-am aşteptat ani la rând visând în prag, ca tu, defapt să fii astăzi o umbră.
